Curat-necurat

Sinteza dupa Erich Neumann, The Child


Din punct de vedere natural, dobândirea autonomiei este legată de maturizarea sistemului nervos motor. Odată cu începerea verticalizării copilului, capul şi văzul încep să ocupe o poziţie importantă în cadrul structurării personalităţii acestuia, mirosul şi simţul tactil pierzând din importanţă. În mod natural se creează premizele dobândirii controlului natural al celuilalt pol al fiinţei, cel al excreţiei.

Este momentul în care îşi face puternic simţită prezenţa, presiunea culturală. În contextul cultural patriarhal, tot ceea ce ţine de polul inferior dobândeşte conotaţii de rău, murdar, păcătos şi este dezavuat. Se polarizează şi diferenţiază două serii: bine-spiritual-cap-conştient-curat-văz şi rău-instinctual-corp-inconştient-murdar-miros.

Această polarizare, dincolo de aspectele exagerate ale culturii occidentale, stă la baza achiziţiei şi introiectării autorităţii morale, a devenirii conştiente şi reprezintă un fundament esenţial al culturii de tip patriarhal. Acest tip fundamental de înţelegere a lumii este axat pe dihotomia bine-rău, care capătă o deosebită expresie în cadrul religiei. Binele este asociat cu tot ceea ce ţine de conştiinţă, de supremaţia acesteia faţă de instinctualitate. Răul este asociat cu abaterea de la moralitate, cu ceea ce ţine de trup, de instinctualitate. Curăţarea polului inferior fizic -anusul- devine un ritual inconştient al rejectării elementelor negative, prin care răul, diavolescul este eliminat. Răul propriu este astfel expulzat ceea ce se întâmplă şi în expulzarea prin proiecţie asupra altcuiva a unei părţi din sine însuşi sau a propriei vinovăţii.

Supraeul normal nu este fundamental negativ, nu are cerinţe exagerate şi nu violează individualitatea. Chiar dacă se află într-un permanent conflict cu Sinele, acest conflict conduce la progres şi sinteză.

Neumann (The Child) observă că în spaţiul cultural occidental se practică un adevărat training anal, ideea de dobândire a curăţeniei căpătând aspecte compulsive. Elementele ce ţin de polul inferior ajung să fie rejectate cu violenţă, conflictul dintre Sine şi supraeu ia proporţii deosebite şi tot ceea ce ţine de polul inferior este diabolizat.

Conflictul dintre cei doi poli ai fiinţei apare exprimat sub forma luptei binelui şi a răului. În cadrul psihicului se dezvoltă o nouă formă de rău, acel rău ce este parte a supraeului şi care devine avocatul binelui şi autoritatea ce conduce lupta destructivă între bine şi rău. Am putea spune că însăşi ideea de rău devine răul psihicului.

Această criză a conflictului dintre Sine şi supraeu (o formă de autoritate transpersonală specifică grupului, mediului cultural istoric) ia proporţii deosebite în cadrul dezvoltării anale şi capătă un traseu negativ. De aceea, Neumann o denumeşte “castrare anală”.

În timp ce sentimentul vinei primare periclitează fundaţia încrederii în sine însuşi a copilului şi pune în pericol dezvoltarea axei Eu-Sine, vina provenită din castrarea anală afectează axa Eu-Sine dar nu îi distruge bazele.  În perioada crizei anale, ego-ul este deja format, ca urmare vinovăţia ce acompaniază această etapă de dezvoltare nu face ca viaţa în lume să fie imposibilă dar este purtătoarea unui accent social.

Aşa cum vinovăţia este condiţionată de intervenţia morală a canonului cultural, încercarea individului de a depăşi această vinovăţie  ia forma unei socializări intensificate şi compulsive, supraeul manifestându-se ca o autoritate coercitivă şi destructivă.

Castrarea anală este o distrugătoare a totalităţii corpului şi induce o auto-evaluare negativă constelată în formarea unui supraeu negativ. Acest supraeu intră într-un conflict nenatural cu Sinele-corp şi cu Sinele realizându-se o scindare periculoasă a personalităţii.

Este distrus ritmul natural autonom al copilului şi îi este violată personalitatea, ceea ce conduce la o lipsă de siguranţă şi la restrângerea dezvoltării eului. Sinele care oferă siguranţă este înlocuit de un supraeu supraexigent, care induce nu numai incertitudine dar şi multă vinovăţie pentru că niciodată nu îi vor putea fi îndeplinite cerinţele. În încercarea de a îndeplini aceste cerinţe exagerate, copilul se reprimă activ pe sine, se identifică cu supraeul şi devine compulsiv. Sunt puse în joc instrumentele specifice grupului: compulsie, represie şi suprimare.

Scindarea personalităţii dă naştere la agresiuni proiectate în afară destructiv, moralist, în efortul de a distruge răul din ceilalţi, sau conduce la intensificarea sentimentelor de vinovăţie care hrănesc cercul vicos al tabuurilor şi defenselor.

Neumann afirmă că anxietatea provenită din castrarea anală se manifestă în special prin frica de a fi infectat de către rău şi prin a nu fi capabil să elimine răul din propria sa natură. Infecţiile, boala, diavolul şi moartea sunt un grup coerent de simboluri ce exprimă lumea inferioară, anală care ameninţă şi periclitează existenţa părţii superioare, a capului şi a eului.

Concepţia creştină a iadului etern este expresia teoretică a cerinţei de a elimina partea inferioară a vieţii, care este ruptă atât de complet astfel încât nu mai poate intra în unitate cu aspectul superior, ceresc.