luni, 28 decembrie 2015

Atacul de panică – Ingrijorarea nu este eficientă!


scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Cei care au trecut printr-un atac de panica cunosc foarte bine disconfortul acut al acelor momente. Pentru multe persoane, acestea reapar și ajung să trăiască cu teama aproape permanentă că un nou atac de panică s-ar putea reinstala.

Atacul de panică vine cu o serie de trăiri foarte ample și neplăcute precum frica sau teroarea intensă însoțită de accelerarea ritmului inimii, de senzația de scurtare a respirației  sau de strangulare. Pot apărea tremurături intense, transpirații, disconfort sau durere precordială, senzație de lipsă de aer, parestezii (de ex. amorțeli ale membrelor), senzație de vertij sau leșin. Este prezentă o frică intensă de moarte, de a pierde controlul sau de a înnebuni.

Deși este spectaculos ca amplitudine a trăirilor, atacul de panica și, în general, anxietatea, sunt foarte abordabile psihoterapeutic.  

Multe persoane sunt convinse că este  vorba despre un infarct sau iau în considerare o altă boală foarte gravă, apelează la servicii medicale de urgență, trec prin mai multe controale medicale. Deși această ideație este de natură să alimenteze anxietatea, efectuarea într-o primă instanță a investigațiilor medicale obiective nu este un lucru rău. Din punct de vedere medical, diagnosticul de atac de panica este un diagnostic de excludere. Asta înseamnă că acest diagnostic poate fi luat în considerare după ce medicul a exclus alte cauze medicale precum infarctul, embolia pulmonară, hipertiroidia, anemia, diabetul șamd., unele dintre aceste condiții fiind de natură să pună în pericol viața.

Odată diagnosticați cu probleme ce țin de panică și anxietate, vă propun să luați în considerare căteva aspecte atunci când vă confruntați cu dificultăți de acest gen:

  • Pentru rezolvarea problemelor respective este bine să apelați la ajutor de specialitate, medici psihiatri și/sau psihoterapeuți care au drept de practică acordat de Colegiul Psihologilor din România.
  • Îngrijorarea nu este o soluție. Îngrijorarea alimentează starea de panică, nu vă puteți liniști turnând mai mult combustibil peste neliniștea existentă. Căutați să indentificați gândurile și modalitățile concrete prin care vă declanșați starea de panică. Dacă ar fi să învățați pe cineva să își declanșeze o stare de panică similară cu a dvs., cum ar trebui să procedeze, la ce ar trebui să se gândească?
  • Anxietatea are un rol de protecție, oricât de paradoxal ar putea părea. Reacțiile dvs. au un sens și un rol pentru a evita sau a preîntâmpina un pericol iminent, chiar dacă acesta nu este conștientizat pe deplin. Simptomele pe care le aveți sunt soluția pe care o găsește în acest moment psihicul dvs. pentru a face față situației.
  • Panica nu vine din afară. Deși pare că este un lucru care vi se întâmplă, aveți un rol în declanșarea acestor simptome extrem de neplăcute și sunteti cel sau cea care o poate gestiona câștigând o nouă perspectivă complet diferită asupra ei, în cadrul unei terapii. 
  • Deși simptomele pot fi asemănătoare, fiecare persoană este un caz individual, are propria sa viață, istorie personală, propriul sistem de relații interumane și propriile modalități specifice de gândire prin care își declanșează trăirile respective. De aceea este, în același timp, și persoana care poate să identifice soluțiile care i se potrivesc cel mai bine, cu ajutorul unui terapeut.
  • Nu căuta să fugi de simptome. Evitarea simptomelor nu este o soluție, disperarea de a le evita alimentează anxietatea. Asumă-ți realitatea internă, acceptă trăirile și senzațiile care, împreună, crează acest tablou de panică. Tu ești cel/cea care declanșează aceste simptome, tu ești cel care le produci. Simpla lor acceptare, poate conduce la diminuarea acestora.
  • Nu ești tot timpul la acel nivel de panică. Poți să îți evaluezi starea de anxietate pe o scală de la 1 la 10, unde 10 ar fi maximul stării neplăcute. O să vezi că sunt multe momente din cursul zilei sau săptămânii când uiți de panică sau aceasta este mult redusă. Ce diferă atunci față de momentele în care anxietatea este mai ridicată, care sunt aceste momente?
  • Nu durează la nesfârșit. Deși atacul de panică este extrem de neplăcut, amplitudinea stărilor de panică urcă până la un anumit nivel, după care descrește. Dacă ai trecut prin căteva atacuri de panică, știi deja lucrul acesta.
  • Încearcă altceva. Dacă te lupți de multă vreme cu acest gen de probleme și până în prezent nu ai găsit o soluție reală, eficientă, este timpul să încerci altceva. Colaborează cu un specialist!

Față de momentele când ai trăit stări intense de panică, ce notă ar reflecta nivelul tău de anxietate, acum, după ce ai citit acest scurt articol?

Sharing is caring!

joi, 10 iulie 2014

Fii tu insuti!


scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Fii tu insuti este un indemn unanim agreat pe care l-am vazut vehiculat adesea in ofertele de pozitivare. La prima vedere pare implicit valabil dar este complet inutilizabil ca atare si nu valoreaza mai mult decat o bataie incurajatoare pe spate, aplicata unui om caruia ii merge rau si ii spui: fii mai optimist!

In general oamenii iubesc ideea de a fi ei insisi pentru ca apeleaza la un intreg potential de succes pe care il poarta fiecare cu sine si care se afla in opozitie cu inhibitiile si temerile care ii blocheaza sa se mainfeste in deplina libertate.

Cum sa fii tu insuti daca nu te vei fi cunoscut? Paradoxul este ca cei care isi doresc sa devina ei insisi, sunt nemultumiti de cum sunt ei in prezent.  Prin urmare, pentru a deveni tu insuti, trebuie sa schimbi ceva in felul in care esti acum.

Ei bine, schimbarea este posibila dar nu o poti face daca nu schimbi ceva in ceea ce ai facut pana acum. Daca realizezi ca ti-ai propus de multe ori sa ai succes intr-o anumita privinta si ai incercat de multe ori fara rezultate, e bine sa admiti realist lucrul acesta si sa incerci altceva. Este greu, poate imposibil, sa obtii alte rezultate procedand in continuare la fel ca pana acum.

Sa intri intr-un proces de dezvoltare personala cu o persoana pregatita sa asiste profesional in aceasta directie, poate fi mai eficient decat sa ramai in expectativa sau sa urmaresti speach-uri motivationale. O astfel de persoana iti va oferi o oglinda activa, un plus real de obiectivite si feed back-ul necesar ca sa te cunosti si sa poti sa te schimbi. Iti vei vedea si intelege problemele, limitarile dintr-o perspectiva la care nu te-ai gandit pana acum si vei gasi solutii eficiente la dificultatile cu care te confrunti.

Pe langa ideea de „a fi tu insuti”, am intalnit adesea afirmatia ca “ceilalti trebuie sa ma accepte asa cum sunt!” Pe bune? Cineva care s-ar exprima mai pitoresc, ar exclama, nu zau sau WTF (daca vrea sa para mai cool)! Gandeste-te putin ce vrei sa accepte ceilalti de la tine dupa cum nici tu nu accepti (in mod normal) orice de la ceilalti...

Pretentia ca ceilalti sa te accepte asa cum esti, are o anumita componenta de infantilitate in ea. Daca ma iubesc, daca tin la mine, trabuie sa ma accepte oricum. Si de aici incepe un intreg joc narcisic legat de propria valoare si cum este ea apreciata, recunoscuta de ceilalti.

Aceasta mergea, poate, in relatia cu mama, cu parintii, dar nu merge nici in cuplu, nici in societate si mai ales la varsta adulta. Chiar daca foarte multa lume face asta, pentru ca foarte adesea proiecteaza (adica atribuie de o maniera inconstienta) aspecte, asteptari legate de figurile parentale, asupra persoanelor din jur. Atunci cand cunosc aceste persoane si ele inseamna ceva pentru ei, se asteapta ca acestea sa reactioneze conform schemelor proprii, dobandite in copilarie, uneori chiar le imping sa...  

Cum vrei sa te accepte ceilalti? Daca esti  un gen care are multe probleme si ai obiceiul sa te agati de ceilalti, sa te plangi, sa cauti permanent intelegere si suport afectiv sau material, s-ar putea sa constati ca ceilalti te vor ajuta pentru o vreme, dar la un moment dat o sa li se acreasca si te vor evita. Daca te izolezi si nu iti cultivi sau intretii relatiile, eviti interactiunile, s-ar putea sa ramai in izolare, poate asteptand...

Daca in interactiunile tale, manifesti sarcasm, agresivitate, neseriozitati si inconsecvente, pretentii absurde, vreai sa dispui de ceilalti sau te folosesti de ei, cum poti sa pretinzi sau sa speri ca ceilalti sa te accepte asa cum esti? Cat de realist si de eficient este sa ai asemenea asteptari?

Si atunci, ce inseamna sa fii cu adevarat tu insuti, pentru ca ai parte de interactiuni si situatii de viata multiple, cu succese si insuccese, in care reactionezi mai bine sau mai putin bine, esti sau nu esti apreciat... Cand esti tu insuti? Cum esti tu insuti atunci cand esti tu insuti? Cum vrei sa devii tu insuti?

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Către o mai bună înțelegere a depresiei


scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Ce se întâmplă cu o persoană deprimată, cum ajunge ea să se deprime, cum gândește ea, prin ce stări emoționale trece? Ce se întâmplă de fapt?

Pentru că prima realitate pe care o trăim și cu care interacționăm este cea a propriului psihic, putem spune că persoana care trece printr-o depresie se confruntă cu o diminuare accentuată a calității vieții. Sentimentul principal prin care trec aceste persoane este cel de anhedonie, fie că își pierd interesul și motivația de a face lucruri care să le producă plăcere, fie că își pierd capacitatea de a resimți plăcere făcând lucruri care altă dată le creau satisfacție. Există un fond de apatie, de tristețe accentuată, de lipsă de energie și interes, viitorul pare fără speranță, se simt golite.

În același timp, persoanele deprimate se confruntă cu trăiri negative, sentimente de furie, resentimente, anxietate, vinovăție, invidie sau rușine. Ideile despre sine, despre lume și despre viitor devin negative. Unele persoane se însingurează, se retrag din relațiile sociale iar în cazul altora se accentuează nevoia de a se agăța de anumite persoane, căutând cu disperare susținere și încurajare.

La nivel psihic, sistemele de protecție dețin un rol foarte important, care primează în fața altor sisteme menite să asigure procurarea plăcerii și satisfacerea altor nevoi importante, acționând de o manieră atât de efcientă încât le poate scurtcircuita. Pe parcursul evoluției omului, acestea s-au constituit cu mult timp înainte de apariția și dezvoltarea gândirii și au la bază rolul de a proteja eficient viața. Atunci când persoana întrevede existența unui pericol, ele acționează rapid și prevalează oricăror alte necesități sau dorințe, chiar și înaintea gândirii raționale.

Anumite nevoi sunt foarte importante și țin sau sunt resimțite ca ținând de supraviețuire, cum ar fi protecția maternă, siguranța, apartenența socială, existența unui serviciu și implicit a unei surse de venit, aprecierea celor din jur ca garanție a siguranței sociale etc. În demersul de a satisface anumite nevoi importante sau de a se dezvolta, de a trece de la ceea ce este la ceea ce a dori să devină, persoana trebuie să iasă din propria zonă de confort și să se expună unor situații de viață ce pot prespune pericole reale sau interpretate ca fiind reale, de netrecut sau interpretate ca fiind de netrecut.

La acest nivel sunt foarte importante modalitățile de gândire personale, felul în care fiecare persoană se înțelege pe sine, își conștientizează resursele, capacitatea de a face față experiențelor și riscurilor, modalitatea de a interpreta situațiile de viață și de a aborda obstacolele. Acolo unde cineva vede un obstacol de netrecut și se poate retrage, altcineva poate vedea o provocare și se va simți energizat să o depășească. Atunci când pericolul resimțit se constituie într-un obstacol de netrecut în demersul de satisfacere a unor nevoi importante, persoana în cauză ajunge să evite să facă ceea ce își dorește sau se află în incapacitatea de a se relaxa.

În centrul experienței depresiei se află sentimentele de pericol și de pierdere. În același timp, depresia poate fi privită ca pe o formă de autoprotecție în fața pericolului și a pierderii.

Practic, esențială în înțelegerea depresiei este amenințarea. Cineva poate fi amenințat să piardă ceva sau să nu poată obține ceva important, esențial pentru existența sa. Atunci când este amenințat, strategiile posibile de a răspunde amenințării sunt de a înfrunta agresorul atunci când se simte capabil să facă acest lucru, de a fugi sau de a se supune, atunci când agresorul este mult mai puternic.

Tot în această idee, putem spune că depresia se situează între absența celuilalt și celălalt ca amenințare. O persoană poate avea nevoie de altcineva pentru a-și securiza sau îndeplini nevoi esențiale sau poate întâlni un obstacol într-o altă persoană. Celălalt poate fi o sursă de hrană și protecție materială, emoțională sau poate fi o amenințare, o sursă de suferință, anxietate și rușine, prin acțiuni de tip intimidare, abuz sau umilire.

Atunci când unei persoane îi lipsește perspectiva de a depăși un obstacol aflat în calea satisfacerii unei nevoi importante, la nivel psihic are loc un fenomen de dezactivare și demobilizare automată ce se transpune în modificări importante la nivel funcționării sistemului nervos și chiar mai amplu, la nivelul întregului organism, sistemul nervos, cel endocrin și cel imunitar fiind interrelationate. Astfel se instalează o cohortă de simptome specifice depresiei precum lipsa de energie, tulburările somatice, dereglările de somn și greutate etc.

Practic depresia se constituie într-o stare intensă de procesare a amenințării. Dacă este să comparăm tulburările anxioase cu depresia, putem spune că aceasta din urmă este mai problematică, pentru că în vreme ce în cazul primelor, anxietatea se diminuează odată cu îndepărtarea pericolului, în cazul depresiei, pentru persoana în cauza lipsește perspectiva ca pericolul să dispară sau să fie depășit.

Aș spune că și experiența personală din cadrul cabinetului confirmă acest lucru, în vreme ce atacurile de panică, deși spectaculoase ca disconfort, se ameliorează relativ repede, în cazul depresiei este mai mult de construit, de analiză, înțelegere, conștientizare și reconsiderare a schemelor, patternurilor și convingerilor disfuncționale, ce conțin adesea elemente de neajutorare învățată.


Odată ce limitările personale sunt conștientizate și depășite și pe măsură ce resursele interioare sunt descoperite, se creează premizele reactivării și eliberării energiei psihice până atunci blocate, persoana în cauză recuperându-și energia și entuziasmul.


Sharing is caring!

duminică, 23 iunie 2013

Imaginatia este reala. Realitatea este imaginata.



scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

La prima vedere aceasta afirmatie pare oarecum absurda, dar in acelasi timp surprinde un adevar de o importanta deosebita in psihoterapie, fapt remarcat si de C.G. Jung atunci cand a afirmat ca prima realitate cu care ne intalnim este propria noastra minte sau de Alfred Korzybski prin celebra afirmatie "Harta nu este teritoriul". 

Felul in care percepem si interpretam realitatea este influentat de propriile noastre vederi, interpretari, asteptari, experiente anterioare, uneori chiar traumatice. Anumite situatii sau afirmatii ale persoanelor cu care interactionam, pot fi, in consecinta, banale sau generatoare de emotii intense. Aceeasi situatie particulara nu are aceeasi semnificatie sau o importanta egala, de la un om la altul. Mai mult, ne asteptam ca ceilalti sa simta, sa inteleaga sau sa vada lucrurile la fel ca noi si nu este deloc neaparat sa fie asa, ceea ce conduce de multe ori la acumularea de frustrari interioare.

Mintea creaza o lume de iluzii. Schimbandu-ne modalitatea de a gandi, putem schimba iluzia si experimenta o realitate diferita.

Aspectul iluzoriu al lumii, surprins in trecut de filosofiile orientale, este in prezent valorificat in psihoterapie, prin constientizarea si modificarea modalitatilor subiective de a gandi, sub forma pattern-urilor, schemelor de gandire sau a constructelor cu care operam.

In prezent, psihoterapeutii au renuntat sa se considere detinatorii adevarului absolut (in masura in care isi propun sau reusesc sa faca lucrul acesta). Potrivit intelegerii de tip constructivist, se considera ca fiecare persoana isi construieste sau asambleaza activ realitatea experientiala, lumea semnificatiilor pe care o locuieste si o considera reala si de la sine evidenta. Suntem complet absorbiti in propria noastra constructie a realitatii din cauza ca nu suntem constienti de rolul nostru de constructor-autor al acestei realitati.

“There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.” 

― William Shakespeare, Hamlet

O alta idee importanta ce provine din constructivism este ca nu exista nicio versiune a realitatii obiectiv corecta, nicio singura semnificatie adevarata a evenimentelor, catre care terapeutul trebuie sa orienteze psihoterapia. Exista un numar nelimitat de cai viabile prin care viziunea clientului fata de realitate se poate schimba astfel incat sa inlature problema prezenta. In acest context, terapeutul nu mai este o autoritate absoluta in ceea ce priveste maniera de a vedea corect realitatea ci insoteste, colaboreaza cu clientul sau punandu-si la dispozitie abilitatea de a modifica realitatea astfel incat sa fie eliminate neajunsurile.

“Man is an animal suspended in webs of significance he himself has spun.” 

― Clifford Geertz

Din perspectiva constructivista problemele sunt generate in intregime de catre gandurile si emotiile ce decurg din constructia actuala a realitatii. Aceste elemente din prezent pot fi, desigur, reprezentari ale experientelor trecute, dar aceste reprezentari fac parte din prezentul subiectiv si nu trebuie confundate cu trecutul obiectiv. Abordarea terapeutica este de a orienta clientul catre un mod alternativ de a vedea realitatea, care nu include producerea simptomului.

Discutia terapeutica este diferita de o o discutie obisnuita, scopul comunicarii este cu totul altul decat cel de a da sfaturi si nu se reduce la a satisface nevoia "de a te descarca". Terapeutii utilizeaza o serie de metode si instrumente pentru a asista clientul in a realiza schimbarile necesare. Se stabilesc obiective realizabile, se lucreaza focalizat, se constientieaza pattern-uri concrete de gandire, se acceseaza experiente sensibile. Se urmareste obtinerea schimbarii in fiecare sedinta, chiar de la prima sedinta. 

Pentru exemplificare, o modalitate practica de a experimenta modul in care propria subiectivitate ne afecteaza este de a ne intreba, in scopul de a constientiza: 

- ce anume imi spun despre o anumita situatie sau un anumit eveniment astfel incat sa se declanseze in mine anumite emotii neplacute? Cum as putea intelege, vedea, interpreta altfel acea situatie astfel incat sa nu imi mai declansez acele emotii?

Referinta: informatiile despre constructivism sunt extrase din cartea "Dept Oriented Brief Therapy" de Bruce Ecker si Laurel Hulley 


joi, 1 noiembrie 2012

Pentru ce as merge tocmai eu la psihoterapie?


Psihoterapie inseamna explorare, transformare si dezvoltare interioara. Psihoterapie inseamna sa parcurgi, insotit de un profesionist, un proces de transformare care nu se reduce la a primi sfaturi. Sfaturi pot fi oferite de parinti, de prieteni, de medici, de profesori, de preoti. In psihoterapie se ofera destul de rar sfaturi pentru ca se incurajeaza alegerile personale, autonomia interioara si maturitatea. 

Psihoterapia nu este chiar pentru oricine, pentru a avea rezultate in psihoterapie este nevoie de inteligenta, disponibilitate, transparenta interioara si tarie de caracter pentru a intra in contact cu ceea ce se afla in interiorul tau, cu limitele tale. Paradoxal, pentru a te schimba, trebuie sa ai mai intai puterea sa vezi ceea ce este. 


Ca sa participi la psihoterapie, nu inseamna sa fii "nebun". Sa mergi la psihoterapie nu inseamna sa fii "bolnav" psihic, psihoterapeutii nu lucreaza cu etichete. Psihoterapie inseamna sa participi la o vindecare a ranilor sufletului tau, sa accesezi resurse nebanuite care se afla in tine. Psihoterapie inseamna sa transformi scheme de gandire disfunctionale pentru a atinge anumite obiective pe care ti le propui si o stare interioare de bine. 


Psihoterapie inseamna sa vezi lucrurile dintr-o noua perspectiva, o perspectiva in care vechile temeri si limitari nu isi mai au rostul. Foarte multa lume considera ca daca ai suficienta vointa, poti sa te schimbi de unul singur. Vointa este o resursa valoroasa. La psihoterapie mergi atunci cand realizezi ca in pofida tuturor eforturilor pe care le faci de suficient de mult timp, nu ai reusit sa faci schimbarile dorite, nu ai reusit sa depasesti limitele de care te lovesti. 


La psihoterapie mergi spre exemplu, atunci cand vezi ca ai inhibitii, cand esti trist sau trista de multa vreme, cand traiesti stari de anxietate, cand ai preocupari excesive, cand ai dependente, cand ai conflicte, cand ai o fire prea timida, cand nu reusesti sa te afirmi, sa legi sau sa pastrezi relatii de prietenie, cand ai trait pierderi sau dezamagiri. La psihoterapie mergi si atunci cand iti este greu sa spui nu sau sa refuzi, cand ai obiceiul sa te sacrifici pentru cei din jur si nimeni nu tine cont de tine, cand cei din jur nu te respecta si nu te apreciaza la adevarata valoare. Toate aceste lucruri se pot imbunatati radical. 


Psihoterapia este in general destul de costisitoare iar disponibilitatea de a plati aceste costuri este si un indiciu pentru motivatia de schimbare a celui ce participa la sedinte. Dar cine poate evalua costul ocaziilor pierdute in viata din motive de inhibitii personale, poate o afacere sau un loc de munca, poate o poveste de dragoste?


vineri, 17 august 2012

Depresia - cateva aspecte importante de retinut


scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Depresia este o problema care apare destul de frecvent si in diverse grade in viata oamenilor, care le afecteaza calitatea vietii si uneori le-o poate pune in pericol, care nu trebuie ignorata si care trebuie tratata. Pe plan international se estimeaza ca una din patru femei si unul din opt barbati sufera de depresie. Ea se poate manifesta in forme grave, clinice sau in forme mai putin grave dar suficient de deranjante. Multi oameni pot duce "pe picioare" si trece cu vederea o depresie mascata cu care se confrunta.

Cum stim cand e vorba de depresie?

Depresia este o tulburare psihica ce este caracterizata prin prezenta persistenta in cursul a unei perioade de timp mai lungi de 2 saptamani, a unei dispozitii depresive (tristete accentuata, gol interior) asociata cu o stima de sine scazuta si cu pierderea interesului pentru activitatile curente care in mod obisnuit ii faceau placere persoanei in cauza. Cel sau cea care sufera de depresie se poate confrunta in sfera afectiva, accentuat si perioade lungi de timp, cu stari de tristete, iritabilitate, anxietate, vinovatie, neliniste, sentimente de inutilitate, neputinta si pierdere a sperantei. Persoana in cauza poate crede ca nu este demn de a fi iubit sau apreciat de cei din jur. Apar adesea dereglari de somn (inosmnie/hipersomnie) sau de alimentatie, crestere sau scadere accentuata in greutate, dureri fizice si probleme digestive, scadere a capacitatii de concentrare si de amintire a detaliilor, energia este scazuta si uneori este prezenta ideatia suicidara. Acestea simptome ii afecteaza persoanei in cauza modul de a gandi, afectivitatea, comportamentul si starea de bine fizic. 

Poate fi declansata sau agravata de anumite evenimente sau probleme ce apar sau se manifesta in viata unei persoane (doliu, despartire si alte forme de pierdere sau lipsuri gen situatie economica sau loc de munca, prestigiu, aparitia unor traume psihice sau fizice etc.) de paternurile de gandire de tip depresiv si de problemele existente de personalitate. La nivel biologic se caracterizeaza prin dezechilibre ale neurotransmitatorilor implicati in functionarea creierului. 

De ce este important sa tratam depresia?

- ne afecteaza calitatea vietii, nu ne mai putem bucura de viata si de activitatile care ne fac placere in mod obisnuit;
- afecteaza performanta in munca si in activitatile noastre curente, ajungand sa avem dificultati in atingerea obiectivelor noastre;
- afecteaza modalitatea in care relationam cu ceilalti in familie, grupurile de prieteni si societate, cei din jur ajung sa ne evite, relatiile se pot deteriora si denatura in conflicte, distantare etc.
- exista de multe ori un risc suicidar care este foarte important sa nu fie ignorat; 
- studii recente de specialitate arata ca depresia afecteaza functionarea creierului, blocheaza capacitatea acestuia de a realiza noi conexiuni nervoase.

Cum tratam depresia?

Studiile de specialitate arata ca deopotriva, psihoterapia si medicatia psihiatrica sunt la fel de eficiente in tratarea depresiei, aceste doua abordari pot fi folosite separat si dau rezultate foarte bune si atunci cand sunt folosite impreuna. 
Abordarea de tip psihoterapeutic, cu ajutorul unui psihoterapeut in cadrul sedintelor de psihoterapie efectuate periodic, este o abordare de tip "top-down", care actioneaza asupra problemei dinspre sfera cognitiei (modului de a gandi), inspre zona afectiva si somatica. Modificarea modului de a gandi atrage dupa sine reechilibrarea la nivelul functionarii creierului. Aceasta abordare are avantajul ca lasa persoana care a apelat la serviciile de psihoterapie cu o schimbare durabila de perspectiva (o modalitate de gandire libera de problema) si cu noi abilitati de autoreglare psihica necesare pentru a face fata unor situatii dificile in viitor. Abordarea medicamentoasa este o abordare de tip "bottom-up" in care imbunatatirea starii afective are loc prin reglarea dezechilibrelor de neurotransmitatori aparute la nivelul functionarii creierului cu ajutorul medicamentelor prescrise de medicul psihiatru. Este foarte utila in cazurile de depresie accentuata in care persoana in cauza suporta foarte dificil starile prin care trece, nu se poate mobiliza sa treaca la actiune sau in situatiile in care exista un risc suicidar.  

Aspecte concrete de stiut despre depresie:

- stilul de gandire, personalitatea si atitudinea fata de lume te pot face vulnerabil la depresie;
- perfectionismul dezadaptat te face sa fii sever cu tine insuti atunci cand propriile standarde nu pot fi atinse. Oamenii care se judeca sever pe sine atunci cand nu isi ating obiectivele, sunt mai inclinati catre depresie si isi afecteaza stima de sine;
- inclinarea catre ruminatie excesiva a gandurilor distruge pacea interioara, problemele asupra carora se gandeste excesiv tind sa capete o importanta din ce in ce mai mare, procesul in sine de "rumegare" a gandurilor este istovitor, epuizeaza energia mentala;
- credinta ca situatia nu se va imbunatati niciodata. Daca iti aduci aminte sau reusesti sa vezi ca exista loc de imbunatatire sau ca situatia prin care treci este temporara, chiar si cele mai dificile situatii pot fi tolerate;
- atribuirea interna a esecului devine o problema atunci cand ai tendinta de a te acuza pe tine pentru esecurile traite chiar si atunci cand acestea au cauze externe, independente de tine;
- te poti confrunta cu distorsiuni de atentie pe baza carora ai tendinta de a observa si acorda atentie preponderent informatiilor negative din mediul tau;
- tendinta de a gandi catastrofic se manifesta prin dramatizarea excesiva a evenimentelor ce se intampla in viata ta, prin credinta irationala ca urmeaza sa apara consecinte dramatice si prin existenta asteptarilor interioare ca urmeaza sa se intample ceva foarte rau;
- tendinta de a te ingrijora fata de judecata altora se concretizeaza prin grija excesiva fata de ce ar putea gandi ceilalti despre tine si actiunile tale;
- un stil de gandire rigid te impiedica sa fii flexibil si sa te adaptezi atunci cand lucrurile nu se desfasoara conform planului tau si cand asteptarile nu iti sunt indeplinite.

Cateva lucruri de facut pentru a-ti imbunatati starea:

- fa-ti o lista cu lucrurile care te fac mai fericit si fa-le mai mult loc in viata ta!
- imagineaza-te zambind!
- fii aici si acum!
- renunta la furie, invidie si resentimente!
- iarta!
- razi mai mult!
- tine un jurnal cu oamenii si lucrurile carora le porti recunostinta!
- identifica si evita declansatorii de stari depresive ce pot aparea in viata ta!
- fa miscare, sport!
- practica autodiscursul pozitiv!
- evalueaza-ti incredrea in sine!
- si nu in cele din urma, apeleaza la ajutor de specialitate cand ai nevoie!

luni, 14 mai 2012

Are Highly Religious People Less Compassionate?

By RICK NAUERT PHD Senior News Editor
Reviewed by John M. Grohol, Psy.D. on May 1, 2012



A provocative new study from the University of California, Berkeley suggests highly religious individuals are less likely to help a stranger than less religious people.
In three experiments, researchers discovered the highly religious are less motivated by compassion when helping a stranger than are atheists, agnostics and less religious people.
Paradoxically, social scientists found that compassion consistently drove less religious people to be more generous. For highly religious people, however, compassion was largely unrelated to how generous they were.
The findings will be published in the July issue of the journal Social Psychological and Personality Science.
Experts say the results challenge a widespread assumption that acts of generosity and charity are largely driven by feelings of empathy and compassion.
In the study, researchers discovered the link between compassion and generosity was found to be stronger for those who identified as being non-religious or less religious.
“Overall, we find that for less religious people, the strength of their emotional connection to another person is critical to whether they will help that person or not,” said UC Berkeley social psychologist Dr. Robb Willer, a co-author of the study.
“The more religious, on the other hand, may ground their generosity less in emotion, and more in other factors such as doctrine, a communal identity, or reputational concerns.”
Compassion is defined in the study as an emotion felt when people see the suffering of others which then motivates them to help, often at a personal risk or cost.
While the study examined the link between religion, compassion and generosity, it did not directly examine the reasons for why highly religious people are less compelled by compassion to help others.
However, researchers hypothesize that deeply religious people may be more strongly guided by a sense of moral obligation than their more non-religious counterparts.
“We hypothesized that religion would change how compassion impacts generous behavior,” said study lead author Laura Saslow, Ph.D.
Saslow said she was inspired to examine this question after an altruistic, nonreligious friend lamented that he had only donated to earthquake recovery efforts in Haiti after watching an emotionally stirring video of a woman being saved from the rubble, not because of a logical understanding that help was needed.
“I was interested to find that this experience — an atheist being strongly influenced by his emotions to show generosity to strangers — was replicated in three large, systematic studies,” Saslow said.
In the first experiment, researchers analyzed data from a 2004 national survey of more than 1,300 American adults. Those who agreed with such statements as “When I see someone being taken advantage of, I feel kind of protective towards them” were also more inclined to show generosity in random acts of kindness, such as loaning out belongings and offering a seat on a crowded bus or train, researchers found.
When they looked into how much compassion motivated participants to be charitable in such ways as giving money or food to a homeless person, non-believers and those who rated low in religiosity came out ahead.
“These findings indicate that although compassion is associated with [people being more social] among both less religious and more religious individuals, this relationship is particularly robust for less religious individuals,” say the researchers.
In the second experiment, 101 American adults watched one of two brief videos, a neutral video or a heartrending one, which showed portraits of children afflicted by poverty. Next, they were each given 10 “lab dollars” and directed to give any amount of that money to a stranger.
The least religious participants appeared to be motivated by the emotionally charged video to give more of their money to a stranger.
“The compassion-inducing video had a big effect on their generosity,” Willer said. “But it did not significantly change the generosity of more religious participants.”
In the final experiment, more than 200 college students were asked to report how compassionate they felt at that moment. They then played “economic trust games” in which they were given money to share — or not — with a stranger.
In one round, they were told that another person playing the game had given a portion of their money to them, and that they were free to reward them by giving back some of the money, which had since doubled in amount.
Those who scored low on the religiosity scale, and high on momentary compassion, were more inclined to share their winnings with strangers than other participants in the study.
“Overall, this research suggests that although less religious people tend to be less trusted in the U.S., when feeling compassionate, they may actually be more inclined to help their fellow citizens than more religious people,” Willer said.