By Catalin Lazar
Zilele acestea au existat multe discutii cu privire la sinuciderile sau tentativele de sinucidere provocate de esecurile inregistrate la Bacalaureat. Prima tentatie este de a explica rapid cele intamplate, pe seama unui esec foarte important aparut in viata tinerilor respectivi. Lucrurile nu sunt chiar asa de simple si aceste accidente nu apar pe neasteptate, din nimic. Dovada cea mai buna este ca nu toti tinerii reactioneaza la fel intr-o situatie atat de stresanta.
O astfel de decizie radicala vine pe fondul unei suferinte sufletesti indelungi, pe fondul unui orizont personal umbrit si puternic ingustat de perspectiva catastrofica a unui astfel de esec. Tipul de educatie primit in familie si presiunea familiei pe tot parcursul dezvoltarii copilului, autoritarismul parintilor isi pot lasa o amprenta puternica asupra modului in care copilul se va adapta la viitoarele examene ale vietii.
Atunci cand un copil incepe sa se dezvolte in mediul sau familial, poate trage in sinea sa anumite concluzii care ii vor greva viitorul. El poate intelege ca este iubit pur si simplu, fiind copilul acelei familii, ceea ce il valideaza ca om si ii da incredere in sine, sau ca poate fi iubit (mai bine zis acceptat) conditionat, in functie de cum corespunde anumitor asteptari ale parintilor sai. Aceasta a doua tendinta a familiei de a se raporta la copilul sau, conduce pe termen lung la un sentiment interior al copilului de a nu fi "ok" ca persoana si la o gama larga de interactiuni defectuoase in relatiile interumane de mai tarziu. Atunci cand copilul este "iubit" conditionat, apar doua strategii posibile de urmat, sa devina un razvratit sau un sclav al familiei.
Parintii ajung sa puna o puternica presiune psihica asupra copiilor sai pe fondul propriilor lor problematici, insatisfactii si neajunsuri. Copilul se trezeste adesea in viata cu datoria de a satisface si de a implini mandria parintilor, eventual de a realiza performante la care parintii sai abia ca au visat. Auzim de multe ori afirmatii de tipul "copilul meu a iesit primul la Cangurul" sau "copilul meu e premiant, ia lectii de pian, engleza si pictura". Cati dintre parinti nu aspira in adancul sufletului ca si copilul sau sa fie "supradotat"? Daca analizam programul de viata al unui astfel de copil, cu orele de scoala, meditatii si teme, ajungem la concluzia ca poate avea un program de munca mai incarcat decat al unui adult. Si atunci, cand le mai ramane timpul pentru copilarie, cu tot ceea ce ineamna aceasta?
Atunci cand copilul performeaza, unul dintre parinti poate anunta mandru "Ia uite ce nota buna a luat fii-miu!" dar la fel de bine atunci cand lucrurile nu stau bine, unul dintre parinti ii va putea spune celuilalt "ia uite ce prostie a facut fii-tu!". Pe langa acestea pot exista avertizari dure, amenintari grele la adresa copiilor sau pedepse fizice, toate menite sa creeze o perspectiva inspaimantatoare in mintea copiilor si sa accentueze eventualul dezastru al unui insucces.
Chiar daca pornesc de la intentii care par la prima vedere bune, aceste atitudini defectuoase pot amprenta viitorul copiilor si pot conduce in anumite situatii, la accidente. Copiii pot deveni timorati, pot claca pe parcurs, pot adopta comportamente distructive sau autodistructive, pot ajunge sa evite comunicarea cu parintii.
Comentarii