Treceți la conținutul principal

Atacurile de panică și iluzia soluției rapide

 

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar

Atacurile de panică sunt printre cele mai intense și tulburătoare forme de anxietate. Ele pot apărea brusc, fără un motiv aparent, și dau impresia că ceva grav urmează să se întâmple — o pierdere a controlului, o prăbușire fizică sau chiar moartea iminentă. În fața acestor trăiri copleșitoare, este firesc ca prima reacție să fie aceea de a căuta o soluție rapidă, o modalitate de a scăpa cât mai repede de suferință.

Formulări precum „Ce să iau ca să scap de atacurile de panică?” sau „Cum să scap de atacurile de panică?” exprimă așteptări firești, dar adesea nerealiste. 

Pe de o parte, ele reflectă dorința de a se elibera ca prin minune de o suferință în a cărei declanșare și menținere persoana are, de multe ori, un rol activ într-un mod care probabil îi scapă din vedere. Pe de altă parte, depășirea reală a atacurilor de panică presupune descoperirea și înțelegerea proceselor de gândire implicate în apariția lor, în vederea unei mai bune autoreglări emoționale. Este esențială explorarea modului în care gândurile, emoțiile și reacțiile corporale se influențează reciproc.

Pe măsură ce apar progrese în psihoterapie, persoana începe să se înțeleagă mai bine, să-și observe mecanismele interne și să descopere că își poate tolera emoțiile neplăcute fără să le exacerbeze. În timp, frica de frică se diminuează, iar odată cu consolidarea încrederii că poate face față momentelor dificile, se întrerupe cercul vicios care alimentează atacurile de panică.

Procesul de vindecare nu înseamnă eliminarea definitivă a anxietății, ci învățarea unei relaționări mai conștiente și mai adecvate cu propriile stări. Pe măsură ce persoana dobândește claritate asupra modului în care mintea și corpul reacționează, frica își pierde treptat caracterul amenințător. 

Atacurile de panică nu mai sunt trăite ca o invazie străină, ci ca semnale ale unui sistem interior care încearcă — uneori haotic — să se protejeze. Înțelegerea acestui fapt transformă experiența dintr-una de neputință într-una de recâștigare a controlului și a încrederii în propriile resurse.

Psihoterapie

Dacă simți că vrei să explorezi aceste teme într-un cadru terapeutic, mă poți contacta la:
0742 952 171

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Grey rock-ul. De la strategie defensivă la forță psihologică autentică

Scris de Psih. Dr. Cătălin Lazăr Mulți oameni ajung în psihoterapie nu pentru că sunt fragili, ci pentru că sunt lucizi. Pentru că observă tipare, își dau seama când ceva nu mai funcționează și aleg să nu rămână blocați în strategii dezavantajoase. A apela la psihoterapie este, adesea, un act de claritate și discernământ, nu de slăbiciune. În ultimii ani, interacțiunile cu persoane „toxice” au devenit o temă frecventă de discuție. În contextul relațiilor dificile - gaslighting, culpabilizare, devalorizare - cei afectați simt nevoia să se protejeze: adoptă o atitudine reținută, reduc expunerea emoțională și iau distanță față de stresor. Este o alegere inteligentă și, adesea, necesară, care reflectă capacitatea de a recunoaște dinamici distructive și de a refuza implicarea în ele. Atunci când această atitudine autoprotectivă se bazează în principal pe autocontrol și efort susținut, ea poate deveni costisitoare intern: induce o stare de tensiune și oboseală sau senzația că liniștea ...

De ce vorbim despre autoreglare în psihoterapie?

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Conceptul de autoreglare (self-regulation) este esențial în psihologie. Autoreglarea este un pilon central care ne menține echilibrul emoțional și comportamental. Se referă la ansamblul de procese prin care o persoană își monitorizează, controlează și ajustează gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a atinge obiective, pentru a menține echilibrul intern și pentru a se adapta la context. Totuși, componenta psihologică joacă un rol decisiv atât în autoreglare, cât și în autodereglare: mecanismele care ar trebui să mențină coerența pot, printr-o simplă inversare de vector, să genereze cu aceeași eficiență dezechilibru și psihopatologie.  Exemple: Atenția : poate focaliza pe soluții → autoreglare; sau pe amenințări → anxietate, ruminare. Imaginația : poate genera scenarii utile → planificare; sau scenarii catastrofice → panică. Controlul emoțional : poate regla → adaptare; sau poate suprima excesiv → reacții explozive. Autocritica : m...