Treceți la conținutul principal

De ce vorbim despre autoreglare în psihoterapie?

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar

Conceptul de autoreglare (self-regulation) este esențial în psihologie. Autoreglarea este un pilon central care ne menține echilibrul emoțional și comportamental. Se referă la ansamblul de procese prin care o persoană își monitorizează, controlează și ajustează gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a atinge obiective, pentru a menține echilibrul intern și pentru a se adapta la context.

Totuși, componenta psihologică joacă un rol decisiv atât în autoreglare, cât și în autodereglare: mecanismele care ar trebui să mențină coerența pot, printr-o simplă inversare de vector, să genereze cu aceeași eficiență dezechilibru și psihopatologie. 

Exemple:

  • Atenția: poate focaliza pe soluții → autoreglare; sau pe amenințări → anxietate, ruminare.

  • Imaginația: poate genera scenarii utile → planificare; sau scenarii catastrofice → panică.

  • Controlul emoțional: poate regla → adaptare; sau poate suprima excesiv → reacții explozive.

  • Autocritica: moderată → auto-corecție; excesivă → depresie.

  • Sistemul de atașament: caută apropiere → securizare; sau devine hiperactiv / dezactivat → anxietate / evitant.

  • Mecanismele de apărare: protejează → funcționale; sau distorsionează → dezadaptative.

Așadar, aceeași arhitectură psihologică poate produce atât stabilitate, cât și instabilitate, în funcție de direcția activării. De aceea, înțelegerea modului în care ne reglăm – și, uneori, ne dereglăm – devine un pas esențial pentru schimbare.

În psihoterapie, vindecarea presupune tocmai înțelegerea modului în care producem intern aceste dereglări — cum interpretăm, cum reacționăm, cum ne destabilizăm involuntar propriul sistem — și corectarea lor treptată. Astfel, procesul terapeutic devine o reconfigurare fină a acelor mecanisme care, folosite în direcția potrivită, pot restaura autoreglarea, flexibilitatea și echilibrul interior.

A descoperi cum funcționează mecanismele interne înseamnă a recăpăta capacitatea de a ne orienta spre starea de bine și de a deveni mai eficienți psihologic.

Psihoterapie

Dacă simți că vrei să explorezi aceste teme într-un cadru terapeutic, mă poți contacta la:
0742 952 171

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Atacurile de panică și iluzia soluției rapide

  scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Atacurile de panică sunt printre cele mai intense și tulburătoare forme de anxietate. Ele pot apărea brusc, fără un motiv aparent, și dau impresia că ceva grav urmează să se întâmple — o pierdere a controlului, o prăbușire fizică sau chiar moartea iminentă. În fața acestor trăiri copleșitoare, este firesc ca prima reacție să fie aceea de a căuta o soluție rapidă, o modalitate de a scăpa cât mai repede de suferință. Formulări precum „Ce să iau ca să scap de atacurile de panică?” sau „Cum să scap de atacurile de panică?” exprimă așteptări firești, dar adesea nerealiste.  Pe de o parte, ele reflectă dorința de a se elibera ca prin minune de o suferință în a cărei declanșare și menținere persoana are, de multe ori, un rol activ într-un mod care probabil îi scapă din vedere. Pe de altă parte, depășirea reală a atacurilor de panică presupune descoperirea și înțelegerea proceselor de gândire implicate în apariția lor, în vederea unei mai bune autor...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Grey rock-ul. De la strategie defensivă la forță psihologică autentică

Scris de Psih. Dr. Cătălin Lazăr Mulți oameni ajung în psihoterapie nu pentru că sunt fragili, ci pentru că sunt lucizi. Pentru că observă tipare, își dau seama când ceva nu mai funcționează și aleg să nu rămână blocați în strategii dezavantajoase. A apela la psihoterapie este, adesea, un act de claritate și discernământ, nu de slăbiciune. În ultimii ani, interacțiunile cu persoane „toxice” au devenit o temă frecventă de discuție. În contextul relațiilor dificile - gaslighting, culpabilizare, devalorizare - cei afectați simt nevoia să se protejeze: adoptă o atitudine reținută, reduc expunerea emoțională și iau distanță față de stresor. Este o alegere inteligentă și, adesea, necesară, care reflectă capacitatea de a recunoaște dinamici distructive și de a refuza implicarea în ele. Atunci când această atitudine autoprotectivă se bazează în principal pe autocontrol și efort susținut, ea poate deveni costisitoare intern: induce o stare de tensiune și oboseală sau senzația că liniștea ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe