Treceți la conținutul principal

Imaginatia este reala. Realitatea este imaginata.



scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

La prima vedere aceasta afirmatie pare oarecum absurda, dar in acelasi timp surprinde un adevar de o importanta deosebita in psihoterapie, fapt remarcat si de C.G. Jung atunci cand a afirmat ca prima realitate cu care ne intalnim este propria noastra minte sau de Alfred Korzybski prin celebra afirmatie "Harta nu este teritoriul". 

Felul in care percepem si interpretam realitatea este influentat de propriile noastre vederi, interpretari, asteptari, experiente anterioare, uneori chiar traumatice. Anumite situatii sau afirmatii ale persoanelor cu care interactionam, pot fi, in consecinta, banale sau generatoare de emotii intense. Aceeasi situatie particulara nu are aceeasi semnificatie sau o importanta egala, de la un om la altul. Mai mult, ne asteptam ca ceilalti sa simta, sa inteleaga sau sa vada lucrurile la fel ca noi si nu este deloc neaparat sa fie asa, ceea ce conduce de multe ori la acumularea de frustrari interioare.

Mintea creaza o lume de iluzii. Schimbandu-ne modalitatea de a gandi, putem schimba iluzia si experimenta o realitate diferita.

Aspectul iluzoriu al lumii, surprins in trecut de filosofiile orientale, este in prezent valorificat in psihoterapie, prin constientizarea si modificarea modalitatilor subiective de a gandi, sub forma pattern-urilor, schemelor de gandire sau a constructelor cu care operam.

In prezent, psihoterapeutii au renuntat sa se considere detinatorii adevarului absolut (in masura in care isi propun sau reusesc sa faca lucrul acesta). Potrivit intelegerii de tip constructivist, se considera ca fiecare persoana isi construieste sau asambleaza activ realitatea experientiala, lumea semnificatiilor pe care o locuieste si o considera reala si de la sine evidenta. Suntem complet absorbiti in propria noastra constructie a realitatii din cauza ca nu suntem constienti de rolul nostru de constructor-autor al acestei realitati.

“There is nothing either good or bad, but thinking makes it so.” 

― William Shakespeare, Hamlet

O alta idee importanta ce provine din constructivism este ca nu exista nicio versiune a realitatii obiectiv corecta, nicio singura semnificatie adevarata a evenimentelor, catre care terapeutul trebuie sa orienteze psihoterapia. Exista un numar nelimitat de cai viabile prin care viziunea clientului fata de realitate se poate schimba astfel incat sa inlature problema prezenta. In acest context, terapeutul nu mai este o autoritate absoluta in ceea ce priveste maniera de a vedea corect realitatea ci insoteste, colaboreaza cu clientul sau punandu-si la dispozitie abilitatea de a modifica realitatea astfel incat sa fie eliminate neajunsurile.

“Man is an animal suspended in webs of significance he himself has spun.” 

― Clifford Geertz

Din perspectiva constructivista problemele sunt generate in intregime de catre gandurile si emotiile ce decurg din constructia actuala a realitatii. Aceste elemente din prezent pot fi, desigur, reprezentari ale experientelor trecute, dar aceste reprezentari fac parte din prezentul subiectiv si nu trebuie confundate cu trecutul obiectiv. Abordarea terapeutica este de a orienta clientul catre un mod alternativ de a vedea realitatea, care nu include producerea simptomului.

Discutia terapeutica este diferita de o o discutie obisnuita, scopul comunicarii este cu totul altul decat cel de a da sfaturi si nu se reduce la a satisface nevoia "de a te descarca". Terapeutii utilizeaza o serie de metode si instrumente pentru a asista clientul in a realiza schimbarile necesare. Se stabilesc obiective realizabile, se lucreaza focalizat, se constientieaza pattern-uri concrete de gandire, se acceseaza experiente sensibile. Se urmareste obtinerea schimbarii in fiecare sedinta, chiar de la prima sedinta. 

Pentru exemplificare, o modalitate practica de a experimenta modul in care propria subiectivitate ne afecteaza este de a ne intreba, in scopul de a constientiza: 

- ce anume imi spun despre o anumita situatie sau un anumit eveniment astfel incat sa se declanseze in mine anumite emotii neplacute? Cum as putea intelege, vedea, interpreta altfel acea situatie astfel incat sa nu imi mai declansez acele emotii?

Referinta: informatiile despre constructivism sunt extrase din cartea "Dept Oriented Brief Therapy" de Bruce Ecker si Laurel Hulley 


Comentarii

Unknown a spus…
There Are No Enlightened People, There Is Only Enlightened Activity.
Evelina Elena Radu a spus…
As spune: Imaginea este reala, perceptia este individuala! Felicitari pentru articol.

Postări populare de pe acest blog

Atacurile de panică și iluzia soluției rapide

  scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Atacurile de panică sunt printre cele mai intense și tulburătoare forme de anxietate. Ele pot apărea brusc, fără un motiv aparent, și dau impresia că ceva grav urmează să se întâmple — o pierdere a controlului, o prăbușire fizică sau chiar moartea iminentă. În fața acestor trăiri copleșitoare, este firesc ca prima reacție să fie aceea de a căuta o soluție rapidă, o modalitate de a scăpa cât mai repede de suferință. Formulări precum „Ce să iau ca să scap de atacurile de panică?” sau „Cum să scap de atacurile de panică?” exprimă așteptări firești, dar adesea nerealiste.  Pe de o parte, ele reflectă dorința de a se elibera ca prin minune de o suferință în a cărei declanșare și menținere persoana are, de multe ori, un rol activ într-un mod care probabil îi scapă din vedere. Pe de altă parte, depășirea reală a atacurilor de panică presupune descoperirea și înțelegerea proceselor de gândire implicate în apariția lor, în vederea unei mai bune autor...

De ce vorbim despre autoreglare în psihoterapie?

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Conceptul de autoreglare (self-regulation) este esențial în psihologie. Autoreglarea este un pilon central care ne menține echilibrul emoțional și comportamental. Se referă la ansamblul de procese prin care o persoană își monitorizează, controlează și ajustează gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a atinge obiective, pentru a menține echilibrul intern și pentru a se adapta la context. Totuși, componenta psihologică joacă un rol decisiv atât în autoreglare, cât și în autodereglare: mecanismele care ar trebui să mențină coerența pot, printr-o simplă inversare de vector, să genereze cu aceeași eficiență dezechilibru și psihopatologie.  Exemple: Atenția : poate focaliza pe soluții → autoreglare; sau pe amenințări → anxietate, ruminare. Imaginația : poate genera scenarii utile → planificare; sau scenarii catastrofice → panică. Controlul emoțional : poate regla → adaptare; sau poate suprima excesiv → reacții explozive. Autocritica : m...