Treceți la conținutul principal

Când problemele de dispoziție sunt probleme de viață

scris de Cătălin Lazăr, psihoterapeut

Adesea dificultățile de ordin interior cu care ne confruntăm implică în planul personalității sentimentul cronic de a nu fi în mod fundamental OK și de a nu putea face față provocărilor vieții. 
Depresia presupune adesea renunțare și switch off în energia psihică implicată în demersul de atingere a obiectivelor importante de ordin personal. Persoana rămâne suspendată într-o zonă de procesare ineficientă ce implică ruminație însoțită de stări afective negative de tristețe, furie și neliniște sau senzație de gol interior.
Depresia nu reprezintă doar o problemă de dispoziție afectivă negativă, oricât ar fi aceasta de insuportabilă. Ea reprezintă o problemă de viață, devine expresia insuccesului și neîmplinirii în viața oamenilor și o lipsă de perspectivă și de soluții în această direcție.
În menținerea depresiei, sistemul de credințe despre sine are un rol important, fiind implicat în modul în care persoana afectată apreciază măsura în care poate face față și se poate adapta dificultăților întâmpinate sau a celor imaginate și anticipate. Adesea persoana afectată are o perspectivă distorsionată asupra resurselor de ordin personal implicate în demersul de adaptare, perpetuează convingeri nefolositoare despre sine, care îi subminează încrederea și îi întăresc perspectiva de eșec.
Într-o abordare terapeutică bine orientată, pot fi identificate și reevaluate convingerile negative de ordin personal implicate în menținerea ineficenței în actualizarea nevoilor importante și în atingerea obiectivelor semnificative.
Persoana poate fi eliberată de anumite limitări autoimpuse în baza unor credințe eronate despre sine. Ea poate să descopere încrederea în sine fundamentală că poate să facă față multor situații dificile de viață sau interpersonale, fără ca acestea să se tranforme într-o catastrofă.
Încurajarea experințelor are un rol important în depășirea limitărilor de ordin personal. Expunerea voluntară la experiențele de care oamenii se tem și pe care le evită, dar care le sunt importante și necesare să fie depășite pentru a-și atinge obiectivele, îi face mai puternici și este de natură să destructureze sistemul de convingeri negative despre sine.
Beneficiile terapeutice, modificările favorabile în starea afectivă nu sunt suspendate într-un viitor incert, ci sunt generate și implementate chiar de participarea la acest proces de transformare interioară, ele devin testabile ședință de ședință, pe măsură ce progresul are loc.
Și o provocare la explorare: care ar fi principalele trei convingeri negative pe care le mențineți despre dvs. și care vă fac să nu aveți încredere în capacitatea dvs. de a reuși în ceea ce vă este important de realizat în viață sau în diferitele situații interpersonale cu care v-ați putea confrunta?


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atacurile de panică și iluzia soluției rapide

  scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Atacurile de panică sunt printre cele mai intense și tulburătoare forme de anxietate. Ele pot apărea brusc, fără un motiv aparent, și dau impresia că ceva grav urmează să se întâmple — o pierdere a controlului, o prăbușire fizică sau chiar moartea iminentă. În fața acestor trăiri copleșitoare, este firesc ca prima reacție să fie aceea de a căuta o soluție rapidă, o modalitate de a scăpa cât mai repede de suferință. Formulări precum „Ce să iau ca să scap de atacurile de panică?” sau „Cum să scap de atacurile de panică?” exprimă așteptări firești, dar adesea nerealiste.  Pe de o parte, ele reflectă dorința de a se elibera ca prin minune de o suferință în a cărei declanșare și menținere persoana are, de multe ori, un rol activ într-un mod care probabil îi scapă din vedere. Pe de altă parte, depășirea reală a atacurilor de panică presupune descoperirea și înțelegerea proceselor de gândire implicate în apariția lor, în vederea unei mai bune autor...

Grey rock-ul. De la strategie defensivă la forță psihologică autentică

Scris de Psih. Dr. Cătălin Lazăr Mulți oameni ajung în psihoterapie nu pentru că sunt fragili, ci pentru că sunt lucizi. Pentru că observă tipare, își dau seama când ceva nu mai funcționează și aleg să nu rămână blocați în strategii dezavantajoase. A apela la psihoterapie este, adesea, un act de claritate și discernământ, nu de slăbiciune. În ultimii ani, interacțiunile cu persoane „toxice” au devenit o temă frecventă de discuție. În contextul relațiilor dificile - gaslighting, culpabilizare, devalorizare - cei afectați simt nevoia să se protejeze: adoptă o atitudine reținută, reduc expunerea emoțională și iau distanță față de stresor. Este o alegere inteligentă și, adesea, necesară, care reflectă capacitatea de a recunoaște dinamici distructive și de a refuza implicarea în ele. Atunci când această atitudine autoprotectivă se bazează în principal pe autocontrol și efort susținut, ea poate deveni costisitoare intern: induce o stare de tensiune și oboseală sau senzația că liniștea ...

De ce vorbim despre autoreglare în psihoterapie?

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Conceptul de autoreglare (self-regulation) este esențial în psihologie. Autoreglarea este un pilon central care ne menține echilibrul emoțional și comportamental. Se referă la ansamblul de procese prin care o persoană își monitorizează, controlează și ajustează gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a atinge obiective, pentru a menține echilibrul intern și pentru a se adapta la context. Totuși, componenta psihologică joacă un rol decisiv atât în autoreglare, cât și în autodereglare: mecanismele care ar trebui să mențină coerența pot, printr-o simplă inversare de vector, să genereze cu aceeași eficiență dezechilibru și psihopatologie.  Exemple: Atenția : poate focaliza pe soluții → autoreglare; sau pe amenințări → anxietate, ruminare. Imaginația : poate genera scenarii utile → planificare; sau scenarii catastrofice → panică. Controlul emoțional : poate regla → adaptare; sau poate suprima excesiv → reacții explozive. Autocritica : m...