Treceți la conținutul principal

Atacul de panică – Ingrijorarea nu este eficientă!


scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Cei care au trecut printr-un atac de panica cunosc foarte bine disconfortul acut al acelor momente. Pentru multe persoane, acestea reapar și ajung să trăiască cu teama aproape permanentă că un nou atac de panică s-ar putea reinstala.

Atacul de panică vine cu o serie de trăiri foarte ample și neplăcute precum frica sau teroarea intensă însoțită de accelerarea ritmului inimii, de senzația de scurtare a respirației  sau de strangulare. Pot apărea tremurături intense, transpirații, disconfort sau durere precordială, senzație de lipsă de aer, parestezii (de ex. amorțeli ale membrelor), senzație de vertij sau leșin. Este prezentă o frică intensă de moarte, de a pierde controlul sau de a înnebuni.

Deși este spectaculos ca amplitudine a trăirilor, atacul de panica și, în general, anxietatea, sunt foarte abordabile psihoterapeutic.  

Multe persoane sunt convinse că este  vorba despre un infarct sau iau în considerare o altă boală foarte gravă, apelează la servicii medicale de urgență, trec prin mai multe controale medicale. Deși această ideație este de natură să alimenteze anxietatea, efectuarea într-o primă instanță a investigațiilor medicale obiective nu este un lucru rău. Din punct de vedere medical, diagnosticul de atac de panica este un diagnostic de excludere. Asta înseamnă că acest diagnostic poate fi luat în considerare după ce medicul a exclus alte cauze medicale precum infarctul, embolia pulmonară, hipertiroidia, anemia, diabetul șamd., unele dintre aceste condiții fiind de natură să pună în pericol viața.

Odată diagnosticați cu probleme ce țin de panică și anxietate, vă propun să luați în considerare căteva aspecte atunci când vă confruntați cu dificultăți de acest gen:

  • Pentru rezolvarea problemelor respective este bine să apelați la ajutor de specialitate, medici psihiatri și/sau psihoterapeuți care au drept de practică acordat de Colegiul Psihologilor din România.
  • Îngrijorarea nu este o soluție. Îngrijorarea alimentează starea de panică, nu vă puteți liniști turnând mai mult combustibil peste neliniștea existentă. Căutați să indentificați gândurile și modalitățile concrete prin care vă declanșați starea de panică. Dacă ar fi să învățați pe cineva să își declanșeze o stare de panică similară cu a dvs., cum ar trebui să procedeze, la ce ar trebui să se gândească?
  • Anxietatea are un rol de protecție, oricât de paradoxal ar putea părea. Reacțiile dvs. au un sens și un rol pentru a evita sau a preîntâmpina un pericol iminent, chiar dacă acesta nu este conștientizat pe deplin. Simptomele pe care le aveți sunt soluția pe care o găsește în acest moment psihicul dvs. pentru a face față situației.
  • Panica nu vine din afară. Deși pare că este un lucru care vi se întâmplă, aveți un rol în declanșarea acestor simptome extrem de neplăcute și sunteti cel sau cea care o poate gestiona câștigând o nouă perspectivă complet diferită asupra ei, în cadrul unei terapii. 
  • Deși simptomele pot fi asemănătoare, fiecare persoană este un caz individual, are propria sa viață, istorie personală, propriul sistem de relații interumane și propriile modalități specifice de gândire prin care își declanșează trăirile respective. De aceea este, în același timp, și persoana care poate să identifice soluțiile care i se potrivesc cel mai bine, cu ajutorul unui terapeut.
  • Nu căuta să fugi de simptome. Evitarea simptomelor nu este o soluție, disperarea de a le evita alimentează anxietatea. Asumă-ți realitatea internă, acceptă trăirile și senzațiile care, împreună, crează acest tablou de panică. Tu ești cel/cea care declanșează aceste simptome, tu ești cel care le produci. Simpla lor acceptare, poate conduce la diminuarea acestora.
  • Nu ești tot timpul la acel nivel de panică. Poți să îți evaluezi starea de anxietate pe o scală de la 1 la 10, unde 10 ar fi maximul stării neplăcute. O să vezi că sunt multe momente din cursul zilei sau săptămânii când uiți de panică sau aceasta este mult redusă. Ce diferă atunci față de momentele în care anxietatea este mai ridicată, care sunt aceste momente?
  • Nu durează la nesfârșit. Deși atacul de panică este extrem de neplăcut, amplitudinea stărilor de panică urcă până la un anumit nivel, după care descrește. Dacă ai trecut prin căteva atacuri de panică, știi deja lucrul acesta.
  • Încearcă altceva. Dacă te lupți de multă vreme cu acest gen de probleme și până în prezent nu ai găsit o soluție reală, eficientă, este timpul să încerci altceva. Colaborează cu un specialist!

Față de momentele când ai trăit stări intense de panică, ce notă ar reflecta nivelul tău de anxietate, acum, după ce ai citit acest scurt articol?

Sharing is caring!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atacurile de panică și iluzia soluției rapide

  scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Atacurile de panică sunt printre cele mai intense și tulburătoare forme de anxietate. Ele pot apărea brusc, fără un motiv aparent, și dau impresia că ceva grav urmează să se întâmple — o pierdere a controlului, o prăbușire fizică sau chiar moartea iminentă. În fața acestor trăiri copleșitoare, este firesc ca prima reacție să fie aceea de a căuta o soluție rapidă, o modalitate de a scăpa cât mai repede de suferință. Formulări precum „Ce să iau ca să scap de atacurile de panică?” sau „Cum să scap de atacurile de panică?” exprimă așteptări firești, dar adesea nerealiste.  Pe de o parte, ele reflectă dorința de a se elibera ca prin minune de o suferință în a cărei declanșare și menținere persoana are, de multe ori, un rol activ într-un mod care probabil îi scapă din vedere. Pe de altă parte, depășirea reală a atacurilor de panică presupune descoperirea și înțelegerea proceselor de gândire implicate în apariția lor, în vederea unei mai bune autor...

Grey rock-ul. De la strategie defensivă la forță psihologică autentică

Scris de Psih. Dr. Cătălin Lazăr Mulți oameni ajung în psihoterapie nu pentru că sunt fragili, ci pentru că sunt lucizi. Pentru că observă tipare, își dau seama când ceva nu mai funcționează și aleg să nu rămână blocați în strategii dezavantajoase. A apela la psihoterapie este, adesea, un act de claritate și discernământ, nu de slăbiciune. În ultimii ani, interacțiunile cu persoane „toxice” au devenit o temă frecventă de discuție. În contextul relațiilor dificile - gaslighting, culpabilizare, devalorizare - cei afectați simt nevoia să se protejeze: adoptă o atitudine reținută, reduc expunerea emoțională și iau distanță față de stresor. Este o alegere inteligentă și, adesea, necesară, care reflectă capacitatea de a recunoaște dinamici distructive și de a refuza implicarea în ele. Atunci când această atitudine autoprotectivă se bazează în principal pe autocontrol și efort susținut, ea poate deveni costisitoare intern: induce o stare de tensiune și oboseală sau senzația că liniștea ...

De ce vorbim despre autoreglare în psihoterapie?

scris de Psih. Dr. Catalin Lazar Conceptul de autoreglare (self-regulation) este esențial în psihologie. Autoreglarea este un pilon central care ne menține echilibrul emoțional și comportamental. Se referă la ansamblul de procese prin care o persoană își monitorizează, controlează și ajustează gândurile, emoțiile și comportamentele pentru a atinge obiective, pentru a menține echilibrul intern și pentru a se adapta la context. Totuși, componenta psihologică joacă un rol decisiv atât în autoreglare, cât și în autodereglare: mecanismele care ar trebui să mențină coerența pot, printr-o simplă inversare de vector, să genereze cu aceeași eficiență dezechilibru și psihopatologie.  Exemple: Atenția : poate focaliza pe soluții → autoreglare; sau pe amenințări → anxietate, ruminare. Imaginația : poate genera scenarii utile → planificare; sau scenarii catastrofice → panică. Controlul emoțional : poate regla → adaptare; sau poate suprima excesiv → reacții explozive. Autocritica : m...