By Catalin Lazar
Exista o lume magica ce opereaza in fundalul constiintei fiecaruia dintre noi, un substrat arhaic, plin de potential, ce isi are origini in vremuri indepartate si care si-a intiparit patternurile la nivelul cel mai profund al fiintei noastre. Este o lume incarcata de mister, pe care o intalnim de fiecare data cand visam, cand rezonam in fata simbolurilor arhaice si care ne trezeste curiozitatea, de pilda, catre ocultism sau astrologie. Aceasta latura straveche a fiintei noastre aduce cu sine o experienta pe care o preluam de la generatiile anterioare, este o cale de acces catre energia vitala si are un important potential vindecator.
Aceasta realitate de ordin interior face ca atunci cand cineva se indreapta catre un terapeut, asteptarile sale sa fie foarte mari. Si asta, pentru ca, undeva, la nivelul asteptarilor inconstiente, terapeutul vine sa umple un rol pe care il jucau, odinioara, vraciul sau samanul vindecator. Nu se stie cum, nu conteaza cum, dar terapeutul va trebui sa faca ceva, va avea datoria sa indeparteze simptomul cu care se prezinta pacientul.
Cum functionam intr-o anumita masura, magic, de multe ori se intampla aceasta lucru si, doar stand de vorba, in contextul unei relatii terapeutice de calitate, pacientul se simte intr-o anumita masura mai bine, fara a-si da seama ce s-a intamplat, desi, realizeaza ca problema ramane pe undeva, inca nerezolvata.
Pentru a se obtine rezultate durabile si o schimbare de ordin profund este nevoie de implicarea in procesul terapeutic, deopotriva, a ambelor parti. In procesul propriei vindecari, pacientul are un rol important. Terapeutul nu poate ajuta foarte mult pacientul in lipsa implicarii acestuia in propria schimbare, el nu poate schimba ceva in pacient fara ca acesta sa vrea sa se schimbe. Desi terapeutul poate presupune, intelege sau poate fi avizat in privinta multor lucruri, este necesar ca pacientul sa isi verbalizeze problemele, sa caute sa vrea sa se inteleaga si sa isi urmareasca evolutia. Faptul ca terapeutul poate intelege realitatea pacientului nu este suficient si este mult mai putin relevant decat atunci cand si pacientul ajunge sa isi dea seama si sa vorbeasca despre realitatea sa sau sa descopere solutii care i se potrivesc.
Uneori cunoastem persoane care s-au aflat multi ani intr-un proces terapeutic si nu par sa se fi schimbat esential sau se plang ca nu au rezolvat simptomul pentru care au apelat la terapie. Terapia lucreaza prin cuvinte, in pauzele dintre cuvinte si, de asemenea, in pauzele dintre sedinte. Terapia lucreaza prin transformarea implicitului in explicit, in momentele in care pacientul isi intelege realitatea, isi da seama de ea si incepe sa o priveasca dintr-o perspectiva alternativa mai viabila. Pentru ca psihicul tinde catre mentinerea coerentei interioare, atunci cand pacientul reuseste sa aiba o perspectiva noua si mai viabila asupra sa si a lumii, sau referitor la o problema punctuala din viata sa, vechea realitate in care se confrunta cu problema, isi pierde rostul de a mai exista. Este una din caile prin care magia psihoterapiei functioneaza.
Comentarii