La o intalnire cu gandirea unor fizicieni de cel mai inalt nivel precum Albert Einstein sau Stephen Hawking putem intelege ca dilema "cine a fost mai intai, oul sau gaina?" este o falsa problema. Timpul este o dimensiune care se naste odata cu Big Bangul si din acest moment este destul de dificil cu a mai opera in termeni de genul "inainte de".
Din punctul de vedere al transformarii interioare, am putea spune ca in lume exista doua tendinte in psihologie. Una ar fi specifica gandirii occidentale si are caracteristica de a urmari omul intr-un proces treptat de transformare, in care dinamica interioara are un rol determinant. Cealalta, imprumuta caracterististici ale disciplinelor orientale si se bazeaza pe o transformare imediata de tip insight meditativ. Daca prima se foloseste de experiente ce au avut loc in timp si care si-au lasat amprenta asupra personalitatii oamenilor, cea din urma pune accentul pe experimentarea imediata, intr-un scop transformativ. Cum psihologia este o stiinta inca tanara, cu multe incertitudini si lipsita de o paradigma unitara, ambele abordari pot fi pline de substanta si util de explorat.
Unul din aspectele prezente in ambele abordari si destul de putin discutate este timpul. Acesta este un fapt interesant, pentru ca timpul este uneori atat de imperceptibil precum este probabil apa pentru pesti sau aerul pe care il respiram. Desi vorbim foarte mult despre trecut sau viitor, sau sustinem ca trebuie sa ne constientizam conditia noastra de a fi in prezent, aici si acum, uneori realizam prea putin faptul ca timpul este, pentru noi, inainte de toate, o constructie psihologica. In fapt, noi oricum traim in prezent si cel mai adesea, ne dam prea putin seama de asta.
Cand vorbim despre trecut sau viitor, noi nu facem altceva decat sa accesam in timpul prezent, memoria sau imaginatia noastra, operam cu amintiri din trecut sau cu fantasme, reverii despre viitor. Parcurgand diverse evenimente din trecut sau imaginandu-ne diferite lucruri sau experiente viitoare, mai mult sau mai putin dezirabile, nu facem altceva decat sa ne disociem de realitate si sa ne lasam absorbiti in procesarile care se petrec in dimensiunea noastra interioara. In fond, aceasta tranzlatare intre experienta imediata si experientele anterioare sau posibil viitoare pot da masura in care noi ne aflam in contact cu realitatea, a cat de constienti suntem.
Este stiut in psihologie ca amintirile rememorate de pacienti au un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate, uneori sunt prezentate fantasme, lucruri de care pacientii sunt convinsi ca s-au petrecut, chiar daca acestea nu au avut niciodata loc. Este un tip de subiectivitate similara cu cea in care persoanele din viata reala isi au o anumita reprezentare in mintea pacientului, care este mai mult sau mai putin conforma cu realitatea, dar in niciun caz identica. Asa se face ca aceleasi lucruri istorisite de catre mai multe persoane, pot fi ilustrate in culori complet diferite.
Sintetizand, in masura in care constatam ca exista la nivelul constiintei umane o tendinta de evitare a prezentului si a realitatii, am putea denumi aceasta stare de lucruri "nevroza de realitate", o conditie pe care am putea-o sa o identificam ca pe o caracteristica destul de raspandita la nivelul umanitatii.
Comentarii