Către o mai bună înțelegere a depresiei

scris de Catalin Lazar, psihoterapeut

Ce se întâmplă cu o persoană deprimată, cum ajunge ea să se deprime, cum gândește ea, prin ce stări emoționale trece? Ce se întâmplă de fapt?

Pentru că prima realitate pe care o trăim și cu care interacționăm este cea a propriului psihic, putem spune că persoana care trece printr-o depresie se confruntă cu o diminuare accentuată a calității vieții. Sentimentul principal prin care trec aceste persoane este cel de anhedonie, fie că își pierd interesul și motivația de a face lucruri care să le producă plăcere, fie că își pierd capacitatea de a resimți plăcere făcând lucruri care altă dată le creau satisfacție. Există un fond de apatie, de tristețe accentuată, de lipsă de energie și interes, viitorul pare fără speranță, se simt golite.

În același timp, persoanele deprimate se confruntă cu trăiri negative, sentimente de furie, resentimente, anxietate, vinovăție, invidie sau rușine. Ideile despre sine, despre lume și despre viitor devin negative. Unele persoane se însingurează, se retrag din relațiile sociale iar în cazul altora se accentuează nevoia de a se agăța de anumite persoane, căutând cu disperare susținere și încurajare.

La nivel psihic, sistemele de protecție dețin un rol foarte important, care primează în fața altor sisteme menite să asigure procurarea plăcerii și satisfacerea altor nevoi importante, acționând de o manieră atât de efcientă încât le poate scurtcircuita. Pe parcursul evoluției omului, acestea s-au constituit cu mult timp înainte de apariția și dezvoltarea gândirii și au la bază rolul de a proteja eficient viața. Atunci când persoana întrevede existența unui pericol, ele acționează rapid și prevalează oricăror alte necesități sau dorințe, chiar și înaintea gândirii raționale.

Anumite nevoi sunt foarte importante și țin sau sunt resimțite ca ținând de supraviețuire, cum ar fi protecția maternă, siguranța, apartenența socială, existența unui serviciu și implicit a unei surse de venit, aprecierea celor din jur ca garanție a siguranței sociale etc. În demersul de a satisface anumite nevoi importante sau de a se dezvolta, de a trece de la ceea ce este la ceea ce a dori să devină, persoana trebuie să iasă din propria zonă de confort și să se expună unor situații de viață ce pot prespune pericole reale sau interpretate ca fiind reale, de netrecut sau interpretate ca fiind de netrecut.

La acest nivel sunt foarte importante modalitățile de gândire personale, felul în care fiecare persoană se înțelege pe sine, își conștientizează resursele, capacitatea de a face față experiențelor și riscurilor, modalitatea de a interpreta situațiile de viață și de a aborda obstacolele. Acolo unde cineva vede un obstacol de netrecut și se poate retrage, altcineva poate vedea o provocare și se va simți energizat să o depășească. Atunci când pericolul resimțit se constituie într-un obstacol de netrecut în demersul de satisfacere a unor nevoi importante, persoana în cauză ajunge să evite să facă ceea ce își dorește sau se află în incapacitatea de a se relaxa.

În centrul experienței depresiei se află sentimentele de pericol și de pierdere. În același timp, depresia poate fi privită ca pe o formă de autoprotecție în fața pericolului și a pierderii.

Practic, esențială în înțelegerea depresiei este amenințarea. Cineva poate fi amenințat să piardă ceva sau să nu poată obține ceva important, esențial pentru existența sa. Atunci când este amenințat, strategiile posibile de a răspunde amenințării sunt de a înfrunta agresorul atunci când se simte capabil să facă acest lucru, de a fugi sau de a se supune, atunci când agresorul este mult mai puternic.

Tot în această idee, putem spune că depresia se situează între absența celuilalt și celălalt ca amenințare. O persoană poate avea nevoie de altcineva pentru a-și securiza sau îndeplini nevoi esențiale sau poate întâlni un obstacol într-o altă persoană. Celălalt poate fi o sursă de hrană și protecție materială, emoțională sau poate fi o amenințare, o sursă de suferință, anxietate și rușine, prin acțiuni de tip intimidare, abuz sau umilire.

Atunci când unei persoane îi lipsește perspectiva de a depăși un obstacol aflat în calea satisfacerii unei nevoi importante, la nivel psihic are loc un fenomen de dezactivare și demobilizare automată ce se transpune în modificări importante la nivel funcționării sistemului nervos și chiar mai amplu, la nivelul întregului organism, sistemul nervos, cel endocrin și cel imunitar fiind interrelationate. Astfel se instalează o cohortă de simptome specifice depresiei precum lipsa de energie, tulburările somatice, dereglările de somn și greutate etc.

Practic depresia se constituie într-o stare intensă de procesare a amenințării. Dacă este să comparăm tulburările anxioase cu depresia, putem spune că aceasta din urmă este mai problematică, pentru că în vreme ce în cazul primelor, anxietatea se diminuează odată cu îndepărtarea pericolului, în cazul depresiei, pentru persoana în cauza lipsește perspectiva ca pericolul să dispară sau să fie depășit.

Aș spune că și experiența personală din cadrul cabinetului confirmă acest lucru, în vreme ce atacurile de panică, deși spectaculoase ca disconfort, se ameliorează relativ repede, în cazul depresiei este mai mult de construit, de analiză, înțelegere, conștientizare și reconsiderare a schemelor, patternurilor și convingerilor disfuncționale, ce conțin adesea elemente de neajutorare învățată.

Odată ce limitările personale sunt conștientizate și depășite și pe măsură ce resursele interioare sunt descoperite, se creează premizele reactivării și eliberării energiei psihice până atunci blocate, persoana în cauză recuperându-și energia și entuziasmul.


Sharing is caring!